VIDEO Florin Cîțu pleacă în concediu și spune că nu știe prețurile de pe litoral: 'Cu siguranță voi merge în Vamă foarte curând'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 27-07-2021 22:22

Florin Cîțu le cere românilor să sprijine turismul autohton și să își facă vacanțele în țară, nu în străinătate. Asta, în condițiile în care un sejur la Mamaia este mai scump decât unul la Monte Carlo.

Premierul a anunțat că își va lua câteva zile de concediu și va merge în stațiunea lui preferată, Vama Veche, deși recunoaște că nu știe ce prețuri sunt pe litoralul românesc.

”Aș vrea să aibă un an cu recorduri, pentru că merită, de aceea îi susțin cu ce pot, mergeți în vacanță în România. Eu aș prefera să merg în România. Împreună ne ajutăm.

Citește și: VIDEO Florin Cîțu face precizări despre întârzierea aprobării PNRR: 'În august nu se lucrează'

Nu le știu (n.r. prețurile de pe litoralul românesc). Trebuie să vedem cum comparăm. Dacă comparăm 5 stele în Grecia cu 5 stele în România nu cred că e diferență foarte mare. Cu siguranță voi merge în Vamă foarte curând. Voi merge 2-3 zile.”, a declarat Florin Cîțu la Digi24.