Cu PNRR ÎNCĂ NEAPROBAT de UE, Ghinea explică de ce nu se teme de remaniere

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 28-07-2021 14:02
Actualizat: 28-07-2021 16:36

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a consumat banii care au fost echivalentul anului trecut, la jumătatea anului cheltuielile efectuate sunt peste nivelul programat iar la rectificare aşteaptă o creştere de buget ca să fie realizate ţintele pentru a aduce bani europeni în ţară, a declarat miercuri ministrul de resort, Cristian Ghinea.

"Înţelegerea noastră a fost că vom lua în prima variantă a bugetului exact cât am avut şi anul trecut. Noi i-am spus Ministerului de Finanţe, în ianuarie - februarie când a fost discuţia pe buget, că vom avea anul acesta mai multă nevoie pentru că vor intra mai multe fonduri europene în ţară. Înţelegerea a fost să primim mai mult la rectificare. În momentul acesta am consumat banii care au fost echivalentul anului trecut şi acum aşteptăm această creştere de buget ca să putem să ne facem ţintele pentru a aduce bani europeni în ţară. Trebuie să verific ce a publicat Ministerul de Finanţe, nu pot să comentez date pe care nu le-am văzut înainte. La jumătatea anului suntem peste ceea ce trebuia să cheltuim. Am avut o discuţie la nivel de secretar de stat între ministerul meu şi Ministerul de Finanţe, potrivit înţelegerii pe care am avut-o în ianuarie - februarie, a spus "Da, este ok, vom creşte la rectificare bugetul ministerului aşa cum am promis". Din punctul meu de vedere nu este o problemă la rectificare în ceea ce priveşte acest minister", a afirmat Ghinea.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, şi secretarul de stat în MIPE Csilla Hegedus susţin miercuri o conferinţă de presă cu ocazia lansării proiectului "Implementarea planului naţional de acţiune pentru conservarea populaţiei de urs brun din România''.