Antony Blinken merge în India, unde se întâlnește cu un membru al Guvernului tibetan în exil

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 28-07-2021 13:59

Secretarul de Stat american Antony Blinken s-a întâlnit miercuri cu un reprezentant al lui Dalai Lama, în cadrul unei vizite în India, o întâlnire care riscă să înfurie Beijingul, relatează Reuters.

Şeful diplomaţiei americane s-a întâlnit cu Ngodup Dongchung, ministrul Securităţii şi Administraţiei Centrale în cadrul Guvernului tibetan în exil, a anunţat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, potrivit news.ro.

Armata chineză a preluat controlul asupra Tibetului în 1950, iar Dalai Lama, liderul spiritual al tibetanilor, s-a exilat în India în 1959.

Guvernul tibetan în exil şi apărători ai cauzei tibetane au primit o susţinere internaţională puternică în ultimele luni, mai ales din partea Statelor Unite.

Fostul şef al Guvernului tibetan în exil Lobsang Sangay a fost primit, în noiembrie, la Casa Albă.

Congresul american a adoptat, o lună mai târziu, Tibet Policy and Support Act, prin care cere dreptul ca tibetanii să-şi aleagă un succesor al lui Dalai Lama şi înfiinţarea unui Consulat al Statelor Unite la Lhassa, capitala Tibetului.

China a respins această lege drept ”hotărât ostilă”.

Antony Blinken este primit miercuri de către premierul indian Narendra Modi, cu care urmează să discute despre livrări de vaccin împotriva covid-19, despre situaţia din Afganistan şi despre bilanţul Indiei în domeniul drepturilor omului.

În urma acestei vizite în India, Blinken îşi continuă turneul, miercuri, în Kuwait.