Mihai Aioani: Golaverajul din meciul trecut şi-a spus cuvântul

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 28-07-2021 14:53

Portarul Mihai Aioani consideră că echipa naţională de fotbal a României nu a fost inferioară selecţionatei Noii Zeelande în partida de miercuri, scor 0-0, ratarea calificării în sferturile de finală ale turneului masculin de fotbal din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo fiind decisă de golaverajul slab în urma înfrângerii în faţa Coreei de Sud cu 4-0.

"Poate că au avut şi noroc cei din Noua Zeelandă cu portarul. Asta e, noi ştim că am luptat şi am muncit ca să ajungem aici, dar atât am putut. Rămâne încă o experienţă în plus. A fost un turneu frumos, ne-am bucurat de el, ne-am bucurat de fotbal. Am încercat să ne calificăm mai departe, dar din păcate atât s-a putut. Nu cred că cei din Noua Zeelandă au fost mai bun ca noi, nici pe departe, dar golaverajul din meciul trecut şi-a spus cuvântul", a spus Aioani la TVR.

Selecţionata României a ratat calificarea în sferturile de finală ale turneului masculin de fotbal din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, după ce a terminat la egalitate cu Noua Zeelandă, 0-0, miercuri, la Sapporo, în ultimul său meci din Grupa B.

Tricolorii erau obligaţi să câştige pentru a se califica mai departe, după 1-0 cu Honduras şi 0-4 cu Coreea de Sud, dar nu au reuşit acest lucru, în faţa unei echipe foarte bine organizate şi superioară din punct de vedere fizic.

Selecţionata de fotbal a României a revenit la Jocurile Olimpice după o pauză de 57 de ani, încheind participarea pe locul al treilea în grupă, la egalitate cu Noua Zeelandă, dar având un golaveraj mai slab, informează Agerpres.