Bursa de Valori București: tranzacţii de 41,487 milioane lei pentru ziua de vineri

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 30-07-2021 19:47

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au înregistrat o evoluţie mixtă la închiderea şedinţei de vineri, iar tranzacţiile s-au ridicat la 41,487 milioane lei (8,432 milioane euro), din care 34,659 milioane lei (7,045 milioane euro) tranzacţii cu acţiuni, informează Agerpres.

Conform datelor BVB, indicele principal BET s-a depreciat cu 0,22%, până la 11.848,61 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a înregistrat o scădere de 0,17%.

În acelaşi timp, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 0,13%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a apreciat cu 0,39%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în creştere cu 0,06%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a depreciat cu 0,61%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Băncii Transilvania, cu 7,483 milioane de lei, urmate de cele ale Romgaz, care au generat schimburi în valoare de 5,076 milioane de lei, şi de titlurile TeraPlast (4,006 milioane de lei).

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Promateris, în creştere cu 10,2%, urmate de cele ale Condmag (+6,25%) şi de cele ale One United Properties (+5,35%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de Casa de Bucovina Club de Munte (-6,29%), Zentiva (-2,92%) şi Conpet (-2,62%).