Alin Nica, șeful PNL Timiș, s-a făcut de râs: A convocat alegeri, dar au venit numai 3 membri

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 03-08-2021 20:48

Săptămâna trecută, primarul municipiului Lugoj, Claudiu Buciu, anunţa că a fost demis din funcţia de preşedinte al Organizaţiei PNL Lugoj de către conducerea interimară a PNL Timiş. Alin Nica (preşedinte interimar al PNL Timiş, n.r.) şi Dănuţ Groza au dizolvat Biroul politic al PNL Lugoj, a acuzat edilul.

Nica se află la cuțite și cu președintele PNL, Ludovic Orban, după bătaia de la alegerile pentru funcția de președinte al PNL Timișoara. În tot acest context, Nica a decis să organizeze alegeri la PNL Lugoj. Însă, totul s-a transformat într-un mare eșec, scrie presa locală.

Citește și: VIDEO - Alin Nica îl face bătăuș pe Ludovic Orban: Persoanele cu comportament interlop nu au ce căuta într-un partid liberal

Alin Nica și Dănuț Groza s-au deplasat la Casa de Cultură din Lugoj pentru a organiza alegeri, fără implicarea primarului Claudiu Buciu. Dar, surpriză! Doar trei membri de partid s-au prezentat. În aceste condiții, cei doi lideri județeni au părăsit municipiul, fără ca ședința să aibă loc.

Sâmbătă ar trebui să aibă loc Conferința județeană a PNL Timiș.