Adrian Năstase: E bătălie în interiorul serviciilor secrete / USR e partid de rezervă

Autor: Ionel Dancu, Reporter
Publicat: 03-08-2021 22:38
Actualizat: 05-08-2021 07:55

Fostul premier Adrian Năstase a declarat, marți, la Antena 3, că există o „bătălie” în interiorul serviciilor secrete legat de susținerea anumitor formule politice.

„USR-ul este un partid de rezerva. Este rezerva celor care au gandit un anumit tip de presedintie, celor care au gandit un anumit tip de guvern”, a spus Năstase.

Întrebat cine sunt acele persoane, el a indicat oameni din serviciile secrete: „Nu pot sa dau nume, pot doar sa fac speculatii, unele s-ar putea sa fie gresite, dar imi este destul de clar ca serviciile de informatii sunt interesate in anumite formule de guvernare dar si zone de influenta din afara. Deci avem un dublu interes din interior si din afara pentru anumite tipuri de guvernare”.

„Trebuie sa parasim ideea ca se strang cei de la SRI sau cei de la SIE, dimineata la ora 10, lunea, si stabilesc 'Noi vom sprijini USR'. E vorba de formule mai sofisticate care vin pe zone din servicii, unii lideri, unii conducatori din servicii care au anumite atasuri personale cu anumite persoane din partide, unii care de-a lungul timpului au avut anumite optiuni personale de lagatura de sprijin. Si atunci, practic, avem si o batalie in servicii cine pe cine sustine mai eficient”, a adăugat fostul premier.