NATO a furnizat materiale medicale şi echipamente pentru forţele afgane angajate în lupte violente împotriva talibanilor

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 03-08-2021 23:51

NATO a furnizat materiale medicale şi echipamente pentru forţele afgane angajate în lupte violente împotriva talibanilor, a anunţat marţi, la Bruxelles, purtătorul de cuvânt al NATO, Dylan White, relatează AFP.

"Situaţia securităţii în Afganistan rămâne foarte dificilă, astfel încât aceste ajutoare survin într-un moment important", a declarat purtătorul de cuvânt al Alianţei.

Forţele afgane încearcă să-i împiedice pe talibanii să deţină controlul în marile oraşe din ţară, în special în Kandahar, Herat şi Laskhar Gah, scrie Agerpres.ro.

"Pe măsură ce ne retragem forţele din ţară, vom continua să sprijinim Afganistanul, furnizând în special echipamente pentru a ajuta forţele afgane să îşi asigure mai bine propria securitate", a adăugat el.

Ajutoarele furnizate de Alianţă includ ''material medical pentru tratarea soldaţilor răniţi pe câmpul de luptă şi echipamente pentru Spitalul Naţional din Kabul'', a precizat sursa citată.

Dotarea include, de asemenea, ''veste antiglonţ, camioane pentru stingerea incendiilor şi material pedagogic pentru a-i ajuta pe copii să localizeze şi să evite minele terestre'', a adăugat Dylan White.

Decizia SUA de a retrage cât mai curând posibil unităţile desfăşurate în Afganistan i-a determinat pe aliaţii angajaţi în operaţiunea NATO Resolute Support să îşi repatrieze contingentele. Un număr de 2.500 de americani şi 7.000 de militari din alte ţări au participat la această operaţiune de instruire a armatei afgane.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a reafirmat pe 27 iulie, în cursul unei convorbiri telefonice cu preşedintele afgan Ashraf Ghani, ''sprijinul continuu'' al NATO în Afganistan. El a precizat că ''acest sprijin va include finanţare, prezenţă civilă şi instruire în afara ţării'', a menţionat purtătorul de cuvânt al Alianţei.