Adrian Papahagi, despre termenul 'gen' de pe noile cărți de identitate: 'Nu mai am nicio îndoială asupra agendei stângiste parșive a regimului Iohannis'

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 04-08-2021 14:39
Actualizat: 05-08-2021 08:00

Profesorul Adrian Papahagi reacționează la modificarea într-o notă ideologică a unor rubrici de pe noile cărți de identitate. În noile acte de identitate nu mai există rubrica „sex”, aceasta fiind înlocuită cu „gen”, în condițiile în care anumite curente ideologice așa-zis progresiste din occident consideră genul un construct social independent de sexul biologic.

„E o mizerie că, pe furiș, ca hoții, guvernanții din România introduc ideologia genderistă pe cartea de identitate. Nu mai am nicio îndoială asupra agendei stângiste parșive a regimului Iohannis.

Mai mult chiar, România pare să facă un pas pe care alte țări din UE nu-l fac, înlocuind rubrica "Sex" cu "Gen" pe noile cărți de identitate.

Nu există o mie de genuri, ci două sexe obiective, pe care le poate constata ușor orice polițist într-o gheretă la aeroport sau la un control în trafic. Există bărbați și femei, punct. Dacă ne apucăm să trecem fanteziile tuturor în buletin, unde ajungem?

Au prevăzut genialii Iohannis și Cîțu toate celelalte litere care vor fi trecute în buletin pe lângă F și M, dacă tot au deschis această cutie a Pandorei ideologizate, sau doar vor să arate la Bruxelles că sunt în avangarda cretinismului genderist?”, scrie Adrian Papahagi pe Facebook.

____

MAI anunță că, în ziua lansării proiectului pilot pentru emiterea Cărții Electronice de Identitate, în municipiul Cluj-Napoca, au fost epuizate toate programările pentru următoarele 30 de zile. În acest moment, aproximativ 450 de persoane au optat pentru emiterea noii Cărți de Identitate Electronice. În funcție de modul în care se va derula proiectul pilot pe parcursul a două luni, începând cu 1 octombrie, se va putea deschide și un al doilea ghișeu, ajungându-se astfel la posibilitatea prelucrării a 30 de solicitări zilnic.