VIDEO Unui copilot al TAROM i s-a făcut rău la aterizare: A fost emis SOS pentru cursa de la Amsterdam

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 04-08-2021 16:47
Actualizat: 04-08-2021 18:50

Copilotul zborului Amsterdam - București Otopeni s-a simțit rău la aterizare, controlul aeronavei fiind preluat de comandant. Bărbatul care a acuzat o stare generală de rău a fost preluat de un echipaj SMURD.

La Otopeni, copilotul a acuzat stări de rău la aterizare, astfel că a fost preluat controlul aeronavei care venea dinspre Amsterdam de către comandant, scrie mediafax.ro.

Aeronava a aterizat în siguranță, iar o ambulanță SMURD a așteptat închiderea motoarelor și a preluat copilotul.

Potrivit Tarom, compania care a operat zborul, copilotul nu are semne de infarct sau preinfarct, a fost cooperant tot timpul.

Cei 77 de pasageri din aeronavă sunt cu toții în sigurnață.

Potrivit ISU București - Ilfov, pilotul are în jur de 56 de ani și este în stare bună, medicii urmând să decidă dacă trebuie transportat la spital. Cel mai probabil el a suferit o lipotimie.

Mesajul de ajutor transmis de pilotul TAROM poate fi ascultat mai jos: