VIDEO Explicații PENIBILE ale Ministerului de Interne: De ce a introdus GEN în loc de SEX și a eliminat tricolorul de pe noile cărți de identitate

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 04-08-2021 20:19
Actualizat: 04-08-2021 21:05

Noua carte electronică de identitate a provocat iar scandal, după ce Guvernul Florin Cîțu a decis să elimine rubrica ”SEX” și să o înlocuiască cu rubrica ”GEN”. O altă modificare este eliminarea tricolorului de pe noul document de identitate.

Ministerul de Interne spune că s-a introdus rubrica GEN, dar sunt posibile doar două opțiuni: masculin și feminin. Ceea ce omit șefii de la Interne este faptul că, pe viitor, se deschide calea spre introducerea unor alte variante, pe lângă masculin și feminin. Totodată, în legile românești nu există termenul juridic ”gen”. Încercând să explice de ce a fost eliminat tricolorul, MAI spune că nu ar fi avut spațiu și pentru acest simbol național.

Citește și: Un controversat deputat PNL îl ceartă pe Lucian Bode pentru că a trecut GEN, nu SEX pe noile buletine: 'Sper că e doar o gravă eroare și o vor repara'

”S-a precizat în anexă că pentru proiectul pilot va cuprinde mențiune gen. Dar, HG stabilește că sunt doar două opțiuni: feminin și masculin. Nu există nicio altă intervenție. Regulamentul UE din 2019 amintește în preambul la punctul 24 de 'sex' și la punctul 27 de 'gen'. În partea dispozitivă, la art. 3, alin. 2, paragraful 2, o sa vedeți că utilizează expresia 'gen', adică avem o dispoziție expres.

Suntem obligați să introducem steagul UE în interiorul căruia se află indicativul României, format din două caractere, RO. Standardul ne obligă să structurăm formatul documentului.

Citește și: Liderul senatorilor PSD, despre viitoarele buletine de identitate: 'Aș fi vrut să fie trecut sexul. Sexul ți-l dă Dumnezeu, genul ți-l alegi'

Documentul are un format mic, iar caracterele a trebuit să le reducem. Tehnic este aproape imposibil să introducem steagul României cu actualele tehnologii.”, a spus Cătălin-Aurel Giulescu, chestor de poliție al Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a MAI.