Expoziţie de fotografii şi mărturii din Primul Război Mondial, la Mausoleul Eroilor din Focşani

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 04-08-2021 20:21

O expoziţie de fotografie documentară şi mărturii din Primul Război Mondial, intitulată "Miracolul de la Mărăşeşti - 6 august 1917", va fi vernisată, joi, la Mausoleul Eroilor din Focşani, a informat Consiliul Judeţean (CJ) Vrancea, potrivit agerpres.ro.

Potrivit organizatorilor, expoziţia va cuprinde imagini mai puţin cunoscute din timpul luptelor de la Mărăşti şi Mărăşeşti din 1917, precum şi o serie de poezii ale soldaţilor români, dar şi mai multe obiecte autentice de pe câmpul de luptă.

"Avem imagini inedite de pe câmpul de luptă, atât de la Mărăşeşti, cât şi de la Mărăşti din Primul Război Mondial. Avem de asemenea şi poezii ale soldaţilor de pe câmpul de luptă, în special din zona Mărăşeşti, care ne-au fost puse la dispoziţie de către cei de la Arhivele Naţionale. Pe lângă acestea, avem şi mărturii autentice, de la plosca pentru apă, la lamela pentru servitul mesei, grenade nemţeşti, austro-ungare, franceze, podoabe ale cailor, pentru că erau folosite escadroane de cai în Primul Război Mondial, avem şi căşti, atât dintre cele întrebuinţate de francezi, nemţi, cât şi dintre cele care au aparţinut soldaţilor români şi multe altele. O parte din aceste artefacte le avem de la un colecţionar local, iar altele au fost donate chiar de un angajat al muzeului", a declarat, pentru AGERPRES, muzeograful Florin Mihai, de la Muzeul Vrancei.

Obiectele din Primul Război Mondial care vor putea fi admirate în cadrul expoziţiei au fost descoperite în zonele de conflict ale frontului din Vrancea.

Expoziţia este organizată de Muzeul Vrancei în parteneriat cu Arhivele Naţionale ale României şi va fi deschisă publicului până la sfârşitul lunii august.