Festivalul Internaţional de Film Documentar (ASTRA) va avea loc în perioada 5 - 12 septembrie, la Sibiu

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 05-08-2021 19:38

Peste 200 de evenimente cinematografice vor fi prezentate, între 5 şi 12 septembrie, în cadrul celei de a 28-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film Documentar (ASTRA), informează un comunicat de presă remis AGERPRES.

"Peste 200 de evenimente cinematografice, proiecţii de filme, concerte, discuţii cu regizorii, workshopuri şi evenimente dedicate industriei de film vor avea loc la Sibiu, în perioada 5-12 septembrie, la Astra Film Festival - Festivalul Internaţional de Film Documentar. Ediţia din acest an, a 28-a, se va desfăşura în aer liber, în săli de cinema şi online, iar timp de opt zile, la #AFF2021 vor fi proiectate 71 de filme din 33 de ţări, dintre care 46 sunt premiere (4 premiere mondiale, 4 premiere internaţionale şi 38 de premiere naţionale), selectate din peste 3.000 de producţii cinematografice realizate în ultimii doi ani în întreaga lume", se arată în comunicatul organizatorilor festivalului.

Potrivit sursei citate, ediţia din acest este o celebrare a vieţii şi o observare atentă a schimbărilor care au loc în jurul nostru, ca reacţie la provocările din ultima perioadă. Totul, văzut prin obiectivul aparatului de filmat al regizorilor de film documentar din întreaga lume, care reuşesc să ofere mereu perspective intime şi nefiltrate ale realităţii.

"Am avut de ales dintr-o abundenţă de producţii finalizate probabil anul trecut. Am avut privilegiul de a observa cum a reacţionat lumea la provocările din ultima perioadă. Vorbim despre o multitudine de subiecte şi de abordări, unele mai arzătoare, mai zgomotoase, altele mai de savurat în tihnă. Şi toate merită să fie pe marele ecran, să aibă parte de toată atenţia noastră. Vedem încă o dată Festivalul ca pe o ocazie de sărbătoare a măiestriei cu care aceşti cineaşti talentaţi reuşesc să decupeze realitatea din jurul lor şi să o expună prin film", a declarat directorul fondator al Astra Film Festival, Dumitru Budrala.

Consecvenţi misiunii asumate încă de la început, şi anume, educarea şi promovarea filmului documentar în rândul publicului tânăr, organizatorii au o surpriză pentru studenţii, masteranzii şi doctoranzii din România şi din străinătate care doresc să participe la festival: cardul #AFFSTUDENTPASS, care oferă acces la toate evenimentele cinematografice, la cele dedicate profesioniştilor din industrie şi la concertele din cadrul #AFF2021 (în limita locurilor disponibile) şi cazare şapte nopţi în perioada 5-12 septembrie, în centrul Sibiului, la căminele Facultăţii "Lucian Blaga".

Cardul #AFFSTUDENTPASS poate fi achiziţionat de pe Eventbook la preţul de 199 lei: https://bit.ly/3ygg1aa.