Președintele PSG, despre Mbappe: 'Nu mai are nicio scuză să plece de la PSG'

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 11-08-2021 13:36

Atacantul francez Kylian Mbappe, al cărui contract cu Paris Saint-Germain expiră în iunie 2022, "nu mai are nicio scuză" pentru a părăsi clubul odată cu transferul lui Lionel Messi, a declarat preşedintele lui PSG, Nasser Al-Khelaifi, miercuri, înaintea conferinţei de presă prilejuită de prezentarea starului argentinian, informează AFP.

"Kylian este parizian, foarte competitiv. El a spus că vrea o echipă competitivă, iar acum este mai mult decât competitivă. El nu are nicio scuză să facă altceva decât să rămână", a spus Khelaifi în ajunul conferinţei de presă de Parc des Princes, potrivit agerpres.ro.

Presa spaniolă evocă o posibilă plecare la Real Madrid a campionului mondial francez, care nu şi-a prelungit până în acest moment contractul care expiră în 2022.