Rafael Nadal a renunţat şi la turneul de la Cincinnati (ATP)

Autor: George Traicu
Publicat: 11-08-2021 19:44

Tenismanul Rafael Nadal a renunţat la turneul Masters 1000 de la Cincinnati (15-22 august), au anunţat miercuri organizatorii, a doua zi după ce spaniolul s-a retras de la turneul de aceeaşi categorie din oraşul Toronto, din cauza unei accidentări la piciorul stâng, şi cu mai puţin de trei săptămâni înainte de US Open (30 august - 12 septembrie), transmite AFP.

Nadal, locul 4 ATP, se alătură liderului mondial, sârbul Novak Djokovic, pe lista absenţilor de la Cincinnati.

Nadal a declarat forfait marţi înaintea meciului său de debut la Toronto, împotriva sud-africanului Lloyd Harris, cel care l-a învins săptămâna trecută în optimile de finală ale turneului de la Washington.

"Am această problemă de câteva luni", a explicat marţi Nadal, care a renunţat în această vară la turneul de la Wimbledon şi la Jocurile Olimpice de la Tokyo, după eşecul suferit în faţa sârbului Novak Djokovic, în semifinalele de la Roland Garros.

Săptămâna aceasta, jucătorul de 35 de ani a părăsit podiumul ATP pentru prima oară din mai 2017.