Spania şi-a rechemat ambasadoarea din Nicaragua, după ce guvernul acestei ţări a acuzat Madridul de interferenţă în politica sa internă

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 11-08-2021 22:18

Spania şi-a rechemat miercuri ambasadoarea din Nicaragua, María del Mar Fernández-Palacios, după ce guvernul acestei ţări a acuzat Madridul de interferenţă în politica sa internă, a anunţat Ministerul spaniol de Externe, transmite Reuters.

Decizia vine la o zi după ce Nicaragua şi-a rechemat ambasadorii din Mexic, Argentina, Columbia şi Costa Rica, în răspuns la gestul similar al acestora, ce a urmat arestării în ultimele luni de către forţele de securitate din ţara latino-americană a zeci de oameni de afaceri şi politici opuşi preşedintelui Daniel Ortega, inclusiv a şapte candidaţi ai opoziţiei la alegerile prezidenţiale. Autorităţile din Nicaragua au reprimat totodată violent o serie de proteste antiguvernamentale.

Spania, alături de alte ţări europene şi de SUA, a lansat apeluri repetate către preşedintele Ortega să pună capăt violenţelor şi să respecte drepturile omului, scrie Agerpres.ro.

Într-o declaraţie virulentă publicată marţi, MAE nicaraguan a acuzat Spania de intervenţie în treburile sale interne, adăugând că statul iberic este la rândul său departe de a fi o democraţie perfectă. Declaraţia califică recurgerea la forţele paramilitare în campania împotriva grupării separatiste basce ETA din anii 1980 drept "terorism de stat" şi sugerează că guvernul spaniol s-a făcut responsabil de executarea extrajudiciară a unor deţinuţi.

"Provocăm şi sfidăm Regatul Spaniei să-şi asume deplina şi reala responsabilitate pentru istoria sa colonială şi neocolonială feroce şi brutală", se arată în declaraţie.

Madridul a respins categoric conţinutul acesteia, insistând ca guvernul de la Managua să-şi respecte angajamentele privind drepturile internaţionale ale omului.