Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde şedinţa de miercuri: Indicii BET şi BET-TR au atins noi recorduri

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 11-08-2021 22:35

Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de miercuri, cu o valoare a tranzacţiilor de 82,818 milioane de lei (16,847 milioane de euro), indicii BET şi BET-TR înregistrând cele mai mari valori.

"Piaţa de capital din România atinge noi maxime istorice. Indicii BET şi BET-TR se află la cele mai mari valori înregistrate vreodată. Astfel, la finalul şedinţei de tranzacţionare din 11 august, indicele BET a atins un nivel record de 12.101 puncte. În aceeaşi şedinţă, indicele BET-TR a ajuns la un maxim istoric de 21.264 puncte. De la începutul anului, creşterea oferită investitorilor de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) prin prisma indicelui BET a fost de 23,4%, iar pentru BET-TR de 28,8%", se spune într-o postare pe Facebook a Bursei.

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat o creştere de 0,44%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a câştigat 0,44% din valoare, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a apreciat cu 0,30%, informează Agerpres.ro.

De asemenea, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în creştere cu 0,39%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 0,82%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Băncii Transilvania, care au generat schimburi în valoare de 34,358 milioane de lei, urmate de titlurile OMV Petrom, cu 8,516 milioane de lei, şi de cele ale Digi, cu 5,213 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Artego, în creştere cu 9,35%, de cele ale Comelf (+8,86%) şi de cele ale Ropharma (+5,45%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de titlurile Dafora (-6,25%), Mecanică Fină (-6,15%) şi Vrancart (-4,55%).