Naţionala de handbal feminin a României și-a aflat adversarele de la Campionatul Mondial din 2021

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 13-08-2021 08:10

Naţionala de handbal feminin a României va evolua în grupa C, la Campionatul Mondial din acest an, cu reprezentativa Norvegiei şi cele care se vor clasa pe locurile 3 şi 4 în Campionatul Asiei, programat în septembrie. Căpitanul naţionalei, Cristina Neagu, nu va lua parte la CM, iar revenirea sa în circuitul reprezentativei va avea loc doar în 2022, potrivit news.ro.

România a făcut parte din urna a doua valorică la tragerea la sorţi de joi, de la Castellón, în Spania, ţară care va găzdui turneul final între 2-19 decembrie.

Va fi primul Campionat Mondial cu 32 de echipe.

Echipele participante din Asia şi America vor fi stabilite în urma campionatelor continentale, programate între august-octombrie.

Campionatul Asiei va avea loc în Iordania, între 15 şi 25 septembrie, iar România va avea adversare în grupa C echipele de pe locurile 3 şi 4.

Campioana mondială en-titre este Olanda.