China: Cel puţin 21 de morţi în urma precipitaţiilor diluviene

Autor: Grigore Onescu
Publicat: 13-08-2021 11:05

Ploile torenţiale care au căzut în centrul Chinei au dus la moartea a cel puţin 21 de persoane, a anunţat vineri televiziunea publică, după ce inundaţiile devastatoare din luna iulie au provocat moartea a peste 300 de persoane, informează AFP.

Provincia Hubei, situată la o mie de kilometri vest de Shanghai, a fost lovită începând de miercuri de precipitaţii intense.

În mod deosebit afectată a fost localitatea Yichen, unde într-o singură zi, joi, a căzut o cantitate record de 400 de litri pe metru pătrat, potrivit postului naţional de televiziune CCTV, informează Agerpres.

În imagini apar principalele artere din oraş acoperite de un şuvoi de apă amestecată cu noroi şi locuinţe înconjurate de ape.

Echipele de intervenţie au evacuat în timpul nopţii locuitori cărora apa le ajungea până la brâu, în timp ce alţi rezidenţi şi-au găsit refugiul în bena unui excavator.

Intemperiile din Hubei au provocat alunecări de teren, au distrus sute de locuinţe şi au dus la evacuarea a aproape 6.000 de persoane, potrivit Biroului provincial pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă.

La 140 de kilometri est de Yicheng, nici oraşul Suizhou nu a fost ocolit de intemperii.

''Ieri s-au acumulat până la doi sau trei metri de apă. Locuinţa vecinilor mei a fost complet distrusă'', a declarat un rezident pentru o publicaţie locală.

''Nu a mai plouat atât de mult de 20 sau 30 de ani''.

Vineri sunt prognozate din nou ploi torenţiale, potrivit serviciului meteorologic chinez, dar în sud-vestul ţării şi în mai multe regiuni din est, din jurul Shanghai.

China se confruntă în fiecare an cu inundaţii din cauza precipitaţiilor sezoniere. Anul acesta, cantităţile de precipitaţii au fost semnificative.

Precipitaţii fără precedent în şase decenii au lovit pe 20 iulie centrul Chinei inundând o porţiune din reţeaua de metrou a metropolei Zhengzhou. Într-un interval de trei zile s-au înregistrat precipitaţii echivalente cu cantitatea corespunzătoare unui an întreg.

Potrivit bilanţului oficial, s-au înregistrat cel puţin 300 de decese