Sărbătorile zilei de 14 august

Autor: Radu Pop, Redactor
Publicat: 14-08-2021 09:48

Sărbătorile zilei de 14 august

Ortodoxe
Înainte-prăznuirea Adormirii Maicii Domnului; Sf. proroc Miheia

Greco-catolice
Sf. pf. Micheia; Sf. Maximilian Kolbe

Romano-catolice
Sf. Maximilian Kolbe, pr. m.


Sfântul Proroc Miheia este pomenit în calendarul creştin ortodox la 14 august.

Prorocul Miheia s-a născut în locul denumit Marisi, din neamul lui Efrem. A trăit la Ierusalim, capitală a Regatului Iudeei, în vremea regilor Iotam, Ahaz şi Iezechia.

El îi mustra pe cei care îl părăsiseră pe adevăratul Dumnezeu, se închinau idolilor şi decăzuseră din cauza faptelor păgâneşti spurcate pe care le săvârşeau.

A trăit o viaţă îndelungată, iar după trecerea la Domnul a fost înmormântat în satul Marisi. Moaştele sale au fost descoperite alături de ale Sfântului Proroc Avacum, în timpul în care Biserica creştină trecuse de perioada persecuţiilor, în timpul împăratului Teodosie II (408-450). (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor")