Un adolescent de 15 ani din Neamț s-a electrocutat după ce a urcat pe un vagon de tren pentru a face selfie

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 15-08-2021 00:02

Un adolescent s-a electrocutat după ce a urcat pe un vagon de tren pentru a face selfie. Incidentul s-a produs în orașul Roman, iar victima a fost transportată la spital.

Potrivit ISU Neamț, apelul la numărul unic de urgență 112 a fost făcut sâmbătă, la ora 20:15.

Pompierii au fost anunțați că o persoană s-a urcat pe un vagon de marfă din gara Roman și a fost electrocutată.

La locul evenimentului s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Roman, informează Mediafax.ro.

Salvatorii au constatat că un adolescent în vârstă de 15 ani s-a urcat pe vagonul unui tren de marfă și s-a electrocutat. Baiatul care încercase să se fotografieze era căzut lângă vagon și avea arsuri pe o suprafață mare a corpului.

Paramedicii au acordat primul ajutor victimei, după care au predat-o unui echipaj cu medic de la Serviciul Județean de Ambulanță. Adolescentul a fost transportat la Compartimentul de Primiri Urgențe Roman.

Ulterior, medicii au decis să-l transporte la un spital din Bucuresti. Transferul va fi făcut cu un elicopter care va decola de la Bacău. Până la Bacău, pacientul va fi transportat de o ambulanță cu medic.