În Haiti este dezastru umanitar: aproape 1300 de morți și peste 3000 de răniți, după cutremurul de acum 2 zile

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 16-08-2021 15:19
Actualizat: 16-08-2021 16:48

Bilanţul provizoriu al cutremurului cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter, care a lovit sâmbătă Haiti, a crescut duminică seara la 1.297 de morţi şi la peste 5.700 de răniţi, potrivit serviciilor haitiene de protecţie civilă, informează AFP.

Pe lângă persoanele date dispărute,"mulţi alţii sunt sub dărâmături", se arată într-un comunicat al Protecţiei Civile, informează Agerpres. 

Conform sursei citate, aproximativ 3.200 de răniţi sunt internaţi în prezent în mai multe spitale.

Cutremurul a avut loc sâmbătă la ora locală 08:29 (12:29 GMT), la 12 km de oraşul Saint-Louis-du-Sud, situat la aproximativ 160 km de capitala haitiană Port-au-Prince.

Numeroase clădiri - biserici, magazine şi locuinţe - s-au prăbuşit în acest seism puternic, sute de locuitori fiind prinşi sub plăci de beton.

Aproape 30.000 de case au fost distruse sau deteriorate.

Multe ţări, printre care Statele Unite, Republica Dominicană, Mexic şi Ecuador au acordat asistenţă, prin trimiterea de personal, alimente de primă necesitate şi echipamente medicale.

Premierul Ariel Henry, care a declarat starea de urgenţă timp de o lună în cele patru departamente afectate de dezastru, a mulţumit duminică comunităţii internaţionale pentru sprijinul acordat.