Autorităţile spaniole au evacuat aproape 1.000 de cetăţeni în urma incendiilor de vegetaţie

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 16-08-2021 18:26

Autorităţile spaniole au evacuat aproape 1.000 de cetăţeni din casele lor pentru a-i feri din calea unui incendiu de vegetaţie ce a cuprins peste 12.000 de hectare, începând de sâmbătă, focul fiind alimentat de vânt şi de temperaturile caniculare, transmite luni Reuters.

Incendiul din Navalacruz, o zonă rurală aflată la aproximativ 120 de kilometri vest de Madrid, în regiunea centrală Castilla y Leon, a început după ce un autoturism a luat foc, sâmbătă, pe autostradă. Ulterior, din cauza acestui incendiu au fost evacuate opt sate, scrie Agerpres.ro.

Pompierii spanioli sunt aproape să controleze acest incendiu, dacă direcţia din care bate vântul nu se va modifica.

La operaţiunile de stingere a flăcărilor participă aproximativ 1.000 de pompieri, printre care şi 140 de militari specializaţi în intervenţii în situaţii de urgenţă. Ei sunt ajutaţi de elicoptere şi avioane cisternă.