Mihai Tudose îl contrazice pe Florin Cîțu: 'Premierul cu cazier/ țepar joacă alba-neagra cu datele economice'

Autor: Ionel Dancu, Reporter
Publicat: 18-08-2021 17:06
Actualizat: 18-08-2021 18:20

Fostul premier Mihai Tudose (PSD) spune că premierul Florin Cîțu se laudă cu o creștere economică care de fapt „ne dă cu minus” dacă scădem rata inflației, adică scumpirile.

„Cel mai fericit cioclu. Premierul cu cazier/ țepar joacă alba-neagra cu datele economice. Anunță creștere de 13,6% în trimestrul doi al anului, dar “omite” să o raporteze la contractarea cu 12,3% din același trimestru din 2020, perioada la care se raportează creșterea. Deci de la -12,3% am crescut cu 13,6%. Din rezultat mai scădem 5% rata inflației... Și ne dă cu minus!!! Care-i concluzia lui Florinel în condițiile astea: “Sună bine, nu? (...) Am fost singurul optimist”. Wow! Da, la el, în lumea lui, el e singuru’… În lumea reală, românii suferă….Du-te, țeparule, undeva departe că aici nu mai ține cu alba-neagra!”, a scris Tudose pe Facebook.