Misiunea Diaconia, apel pentru ajutorarea copiilor din satele Moldovei care au acces limitat la jocuri şi animaţie

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 19-08-2021 18:54

Misiunea Diaconia a lansat un apel pentru ajutorarea copiilor din satele Moldovei care au acces limitat la jocuri şi animaţie. Diaconia solicită sprijin pentru „Ludobus”, un proiect prin care „buna dispoziţie, învăţarea şi animaţia sunt oferite copiilor din zona rurală”.

„Pandemia i-a lipsit şi mai mult de bucuria de a se juca împreună. Cu 100 de lei oferi amintirea unei copilării de poveste. Un copil participă la două ore de animație plus gustare”, precizează oficialii Diaconia, potrivit basilica.ro.

Ludobusul este un microbuz dotat cu o bibliotecă de jocuri pentru toate vârstele. Datorită implicării unei echipe de voluntari, copiii vor avea posibilitatea să participe la jocuri în aer liber și ateliere de creație. Este un serviciu inovativ de educație nonformală menit să le ofere copiilor din localitățile rurale acces la activități extrașcolare.

Donaţiile pot fi făcute aici.

Misiunea Socială „Diaconia” este structură a Mitropoliei Basarabiei şi membră a Federației Filantropia care activează pe întreg teritoriul Republicii Moldova, fiind unul dintre cei mai mari prestatori de servicii sociale.