Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de tranzacţionare de joi

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 19-08-2021 22:28

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis pe "roşu" şedinţa de joi, cu o valoare a tranzacţiilor de 41,95 milioane de lei (8,51 milioane de euro), din care 27,59 milioane lei (5,59 milioane euro) tranzacţii cu acţiuni.

Conform datelor BVB, indicele principal BET s-a depreciat cu 0,69%, până la 12.054,64 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a înregistrat o scădere de 0,68%.

În acelaşi timp, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 0,70%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a diminuat cu 0,01%, potrivit Agerpres.ro.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în scădere cu 0,94%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a depreciat cu 1,12%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Băncii Transilvania, cu 7,6 milioane de lei, urmate de cele ale Romgaz, care au generat schimburi în valoare de 2,53 milioane de lei, şi de titlurile Fondul Proprietatea (2,02 milioane de lei).

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Prefab, în creştere cu 4,35%, urmate de cele ale Cemacon (+2,08%) şi de cele ale Alro (+1,42%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de STK Emergent (-4,62%), Romcarbon (-3,86%) şi Purcări Wineries Public Company Limited (-3,62%).