CUTREMUR în tenis: O celebră adversară a Simonei Halep a fost suspendată pentru dopaj

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 20-08-2021 18:37
Actualizat: 20-08-2021 18:39

Jucătoarea americană Varvara Lepchenko (35 ani) a fost suspendată provizoriu pentru încălcarea regulamentului antidoping, după ce a fost testată pozitiv la o substanţă interzisă, a anunţat, joi, Federaţia Internaţională de Tenis (ITF).

Lepchenko a furnizat o probă de urină pe 12 iulie, la turneul WTA de la Budapesta, în care au fost depistaţi metaboliţi de adrafinil şi/sau modafinil, ambele substanţe interzise de Agenţia Mondială Antidoping (AMA/WADA), scrie agerpres.ro.

Numărul 127 mondial, fostă pe 19, a fost notificată înaintea acuzării sale pe 9 august, iar suspendarea sa provizoriu a devenit efectivă pe 19 august.

''Lepchenko avea dreptul să facă apel la un tribunal independent care va judeca acest caz pentru a demonstra de ce nu ar trebui impusă o suspendare provizorie sau ar trebuie anulată, dar nu şi l-a exercitat'', a precizat ITF.

Pe 13 iulie, jucătoarea română Ana Bogdan o învingea cu 6-4, 7-5 pe Varvara Lepchenko, în primul tur la Budapesta.

Simona Halep s-a întâlnit de două ori cu Lepcenko și a învins-o de fiecare dată: la Indian Wells, în 2015, și la Australian Open, în 2014.