ANM a emis Cod GALBEN de ceață în Suceava și Harghita

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 21-08-2021 08:08

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ceață valabilă sâmbătă dimineața în județele Suceava și Harghita, potrivit mediafax.ro.

Ceața din nordul Moldovei le provoacă probleme șoferilor deoarece cauzează reducerea vizibilității sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Zonele vizate din județul Suceava sunt: Vatra Dornei, Șaru Dornei, Dorna Candrenilor, Dorna-Arini, Iacobeni, Panaci, Poiana Stampei și Coșna. Avertizarea va expira sâmbătă, la ora 8.30.

Ceață este și în centrul țării, în județul Harghita. Specialiștii vorbesc despre „ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri”.

Fenomenul se produce în zona depresionară și în regiunile joase din județul Harghita. Avertizarea este valabilă până la ora 9.00.