A murit Brian Travers, unul dintre membrii fondatori ai formaţiei UB40

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 23-08-2021 16:26

Saxofonistul şi compozitorul UB40, Brian Travers, a încetat din viaţă la vârsta de 62 de ani, a anunţat formaţia britanică, relatează DPA/PA Media luni, arată Agerpres.

Muzicianul, membru fondator al trupei reggae, a murit duminică în locuinţa sa din Moseley, în apropiere de Birmingham, înconjurat de familie.

''Cu imensă tristeţe anunţăm trecerea în nefiinţă a tovarăşului, fratelui, membrului fondator al UB40 şi legendei muzicale Brian David Travers'', se arată într-un comunicat transmis agenţiei de presă PA.

''Brian a murit ieri seară în urma unei îndelungate şi eroice bătălii cu cancerul. Gândurile noastre sunt alături de soţia lui Brian, Lesley, fiica sa, Lisa şi fiul său, Jamie. Suntem cu toţii devastaţi de această veste şi vă solicităm să respectaţi nevoia familiei de intimitate în acest moment'', se precizează în comunicat.

Travers a pus bazele trupei în 1978 împreună cu colegii săi de la diverse şcoli din Birmingham. Numele formaţiei a fost inspirat de cel al unui formular (Unemployment Benefit, Form 40) ce trebuia completat de persoanele din Marea Britanie care solicitau ajutor de şomaj.

Ultimul concert susţinut de Travers alături de trupă a avut loc în decembrie 2019, pe Arena Birmingham.

Componenţa formaţiei a rămas neschimbată timp de aproape trei decenii, până în ianuarie 2008 când Ali Campbell a părăsit grupul.

În iunie, solistul Duncan Campbell şi-a anunţat retragerea din muzică din cauza problemelor de sănătate, fiind înlocuit cu Matt Doyle din grupul Kioko.

Trupa, printre ale cărei hituri se numără ''Red Red Wine'' şi ''Falling In Love With You'', a vândut 100 de milioane de copii ale albumelor în întreaga lume.

De-a lungul timpului, peste 40 dintre melodiile UB40 au ajuns în clasamentul muzical UK Top 40, formaţia fiind recunoscută drept una dintre cele mai de succes din ţară.