Directorul OMS nu este de acord cu a treia doză de vaccin: sunt dezamăgit de anumite țări

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 24-08-2021 07:11

Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a cerut o amânare de două luni a administrării dozelor de rapel anti-COVID, la doar câteva zile după ce mai multe ţări, inclusiv SUA, au confirmat că intenţionează să ofere o a treia doză de vaccin.

Vorbind la o conferinţă de presă, Tedros Adhanom Ghebreyesus a spus că este „dezamăgit” că ţările au încercat să îşi vaccineze întreaga populaţie în detrimentul persoanelor vulnerabile din alte ţări şi a pus sub semnul întrebării eficacitatea dozelor de rapel, informează Mediafax.

"Există o dezbatere şi nu există un consens cu privire la eficienţa unei a treia doze", a spus Tedros.

Tedros a mai spus că ţările care controlează mijloacele de producere a vaccinurilor - în special ţările G20 - ar trebui să facă mai mult pentru a se asigura că vaccinurile sunt accesibile în întreaga lume.

Din cele 4,8 miliarde de doze administrate la nivel global, 75% au fost adiministrate în 12 ţări, a adăugat el.