Șeful diplomaţiei german, Heiko Maas: 'Termenul limită 31 august nu va fi suficient pentru evacuările din Afganistan'

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 24-08-2021 18:09

Termenul limită 31 august, data la care Statele Unite au prevăzut să-şi încheie retragerea din Afganistan, 'nu va fi suficient' pentru evacuarea 'tuturor celor pe care vrem să-i scoatem' de acolo, a atras atenţia şeful diplomaţiei german, Heiko Maas, informează AFP.

'Chiar dacă (operaţiunea de evacuare) va dura până la 31 august sau câteva zile în plus, nu va fi suficient', a explicat marţi Heiko Maas într-un interviu pentru Bild, pledând din nou pentru continuarea discuţiilor cu talibanii pentru a se asigura transferuri şi după plecarea armatei americane.

Cu atât mai mult cu cât o retragere americană la 31 august, aşa cum este prevăzut, înseamnă 'că vor avea nevoie, cu siguranţă, de una sau două zile' pentru a-şi evacua personalul militar, ceea ce ar antrena sfârşitul evacuărilor pentru aliaţi 'puţin mai devreme', a adăugat ministrul, potrivit Agerpres.ro.

Din acest motiv, 'vom avea nevoie de opţiuni suplimentare' pentru evacuări, în special de 'operaţiuni civile pe aeroport', un subiect despre care Germania discută cu talibanii, a explicat Maas.

'Este vorba despre a salva persoane, de aceea sunt pregătit să discut cu cine este nevoie pentru a reuşi', a insistat ministrul german, care regretă această situaţie 'nefericită', 'consecinţa multor erori de apreciere'.

La Kabul, operaţiunile de evacuare se accelerau marţi, după ce talibanii au avertizat că nu le vor mai tolera decât timp de o săptămână.

Marţi după-amiază va avea loc un summit virtual al G7 cu privire la situaţia din Afganistan, la care mai mulţi lideri ar putea pleda pe lângă preşedintele Joe Biden să menţină trupe americane şi după data limită de 31 august.

'Plecăm de la principiul că va exista o decizie astăzi' cu privire la durata operaţiunii americane, a mai indicat Heiko Maas.