Volei feminin - România pierde cu Finlanda şi ratează optimile CE

Autor: George Traicu
Publicat: 24-08-2021 22:53

Naţionala de volei feminin a României a pierdut, marţi, pentru a patra oară în grupa D a Campionatului European, la BT Arena din Cluj-Napoca, scor 1-3, cu Finlanda. Tricolorele ratează astfel calificarea în optimile de finală, indiferent de rezultatul din ultimul meci, Ucraina.

Scor pe seturi a fost 25-18, 22-25, 22-25, 22-25.

În primele meciuri din grupa D, România a cedat cu Turcia, scor 1-3, cu Suedia, scor 0-3, şi cu Ţările de Jos, scor 1-3.

Tot marţi, în primul meci al zilei, Turcia - Ţările de Jos, scor 3-0.

Astfel, după cele două dispute de marţi, clasamentul este condus de Turcia (5 jocuri, 15 puncte), urmată în clasament de Ţările de Jos (4, 9), Ucraina (4, 6), Suedia (4, 6), Finlanda (5, 4) şi România (4, 0puncte).

Miercuri se joacă ultimele meciuri din grupa D, între Suedia – Ţările de Jos ora 17:30 şi România – Ucraina ora 20.30.

Primele patru clasate în grupă se vor califica în optimile de finală ale competiţiei, atingerea acestei faze fiind şi obiectivul naţionalei României.

Campionatul European din 2021 este găzduit de patru naţiuni, Serbia, Croaţia, Bulgaria şi România, între 18 august - 4 septembrie.

România găzduieşte partide la un Campionat European după 58 de ani.