Senatorul Angel Tîlvăr: 'România reală strigă la uși închise și se afundă în sărăcie'

Autor: Roxana Popa
Publicat: 25-08-2021 10:14

„De fiecare dată când un român plătește la magazin, la benzinărie sau la piață, trebuie să se gândească la creșterea economică trâmbițată bombastic de prim-ministrul Florin Cîțu. Această creștere este reflectată în România reală de mărirea prețurilor la toate tipurile de produse și servicii”, afirmă senatorul PSD Angel Tîlvăr, într-un comunicat de presă.

„Nimic din ce face sau spune premierul, aflat în vacanță electorală prelungită, nu are legătură cu bunăstarea oamenilor sau cu interesele legitime de dezvoltare ale acestei țări, aflată de aproape doi ani sub asediul incompetenței și imposturii liberale și useriste.

Scamatoria ”Dezvoltăm România” s-a devoalat. Guvernul cu premier la fără frecvență a făcut un singur lucru cert: a crescut datoriile atât pentru românii din perioada actuală, dar și pentru cei din generațiile viitoare. Pentru ce? Răspunsul nu poate fi decât unul: pentru a face achiziții obscure și a plăti dobânzi ale căror valori iresponsabile îndepărtează și mai mult perspectivele revenirii după crizele sociale și economice produse cu consecvență de manifestarea politicii de dreapta în actul de guvernare.

România reală strigă la uși închise și se afundă în sărăcie.

Salariile cadrelor didactice nu cresc odată cu începutul anului școlar, așa cum promisese „Coaliția dezastrului de dreapta”, când a tot amânat creșterile prevăzute de lege!

Alocațiile copiilor, în sine un sprijin real pentru o bună parte a familiilor, rămân înghețate în nepăsarea celor care ar trebui să asigure protecția socială.

Valoarea tichetelor de masă nu ține pasul cu inflația și cu costul real al alimentelor și urmează să fie majorată până în luna martie a anului viitor cu fantastica sumă de …9 bani. Câte firimituri de pâine ar cumpăra domnul prim-ministru candidat la șefia PNL cu 9 bani în plus?!

Totodată, valoarea tichetelor de creșă oferite lunar angajaților sub formă de indemnizație pentru creșterea copilului va crește de la 480 de lei la 490 de lei. 10 lei în plus. Atât! În condițiile în care totul, dar totul se scumpește.

Facturile la energie s-au dublat în multe cazuri, iar apelurile repetate ale opoziției de a convoca o ședință a Camerei Deputaților pentru legiferarea cadrului de protecție al consumatorului vulnerabil s-au lovit de indiferența liberalilor față de români.

Au preferat să facă sesiune extraordinară pentru TVR și SRR, un violent contrast între mobilizarea actualei puteri pentru interesele sale și nepăsarea față de interesele milioanelor de români.

Doar sfidare pentru români este livrată dinspre palatul Victoria. Evident că PSD nu poate asista indiferent la această scenetă: se prefigurează depunerea unei moțiuni de cenzură pentru a pune capăt unei guvernări care face rău țării. Sperăm ca după congresele PNL si USR-PLUS, politicienii din arcul guvernamental să-și facă timp să răspundă în fața românilor pentru cea mai slabă guvernare din ultimii treizeci de ani„, se mai arată în comunicatul citat.