IPS Timotei a participat la Adunarea anuală a Oastei Domnului din Arad

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 25-08-2021 13:56

Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei a participat duminică la Adunarea anuală a Oastei Domnului din Arad. Întrunirea a avut loc după liturghie, la parohia Grădiște I din municipiu, potrivit basilica.ro.

„Părinţii şi fraţii Oastei Domnului s-au întâlnit pentru rugăciuni şi cuvinte de învăţătură ziditoare de suflete. În cadrul adunării s-au rostit poezii şi s-au cântat din cântările Oastei, multe dintre ele compuse de fratele Traian Dorz”, se menţionează pe site-ul Arhiepiscopiei Aradului.

Ierarhul şi-a exprimat aprecierea pentru activitatea Oastei Domnului şi a îndemnat la „stăruință în unitate”.

Oastea Domnului a fost înfiinţată în anul 1923.

Scopul asociaţiei este încurajarea vieţii religioase creştine printr-o viaţă duhovnicească intensă, prin organizarea de întruniri periodice, publicarea de materiale ortodoxe destinate publicului larg şi prin diferite alte metode de catehizare. De asemenea, membri asociaţiei se angajează în diferite proiecte caritative: ajutorarea săracilor, îngrijirea bolnavilor etc.

Fondatorii Asociației Oastea Domnului sunt părintele Iosif Trifa, Traian Dorz și Ioan Marini.