Un graffiti monumental înfăţişează delicateţea norilor a fost realizat pe un munte din Alpii elveţieni

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 26-08-2021 19:41

Un graffiti monumental care înfăţişează delicateţea norilor şi îndeamnă la contemplare a fost realizat pe un munte din Alpii elveţieni, informează Reuters.

Intitulat ''Un nouveau souffle'' (''Un nou început''), proiectul, cu o suprafaţă de 1.500 metri pătraţi, realizat de artistul francez Saype, în vârstă de 32 de ani, împodobeşte vârful Moleson din vestul Alpilor elveţieni.

Creaţia înfăţişează un băieţel care face baloane şi a fost realizată cu pigmenţi naturali precum cărbunele şi creta într-o regiune propice pentru formarea norilor, în încercarea de a reflecta legătura cu felul în care copiii admiră cerul, a precizat artistul pentru Reuters.

''Cred că trăim într-o lume foarte agitată şi avem nevoie de puţină delicateţe, iar norii sunt, în opinia mea, asemănători unui vis, cu imaginaţia'', a spus el, potrivit Agerpres.ro.

''Pe când eram copiii, ne imaginam că norii iau diferite forme. Şi cred că acum este un moment când trebuie să respirăm - şi tot cu delicateţe - să învăţăm din nou să creăm, prin intermediul reveriei, lumea de mâine'', a mai spus artistul.

Cunoscut pentru graffiti-urile sale monumentale realizate pe iarbă şi care se văd cel mai bine de la înălţime, Saype a mai pictat în locuri precum o mahala din Africa de Sud sau pe pajiştea din faţa sediului european al Organizaţiei Naţiunilor Unite, de la Geneva.