Leul s-a depreciat în raport cu principalele valute

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 27-08-2021 14:51
Actualizat: 27-08-2021 16:28

Moneda naţională s-a depreciat, vineri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României la 4,9334 lei, în creştere cu 0,28 bani (0,06%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9306 lei.

Dolarul s-a apreciat, la rândul său, până la valoarea de 4,1970 de lei, în creştere cu 0,72 de bani (0,17%) comparativ cu cotaţia anterioară, de 4,1898 de lei,/dolar.

Cursul leu/franc a urcat cu 0,04 bani, până la 4,5728 de lei/franc, în comparaţie cu cel de joi, când un franc elveţian a valorat 4,5724 lei.

Gramul de aur s-a scumpit, vineri, cu 1,87 de lei (0,77%), la 242,3820 de lei, de la 240,5063 de lei, cât se anunţase în şedinţa anterioară, informează Agerpres.