Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat, vineri seară, că i-a plăcut întotdeauna să facă o campanie electorală "la firul ierbii". "Şi acuma, ca preşedinte de partid, dacă nu m-am dus să lipesc afişul la 12 noaptea, să simt mirosul de aracet şi mai ales să simt cum echipa porneşte bătălia pentru câştigarea unor noi alegeri nu mă simt bine", a susţinut el, arată News.ro.
Orban a amintit că a preluat filiale în situaţii proaste şi a urcat "pas cu pas, treaptă cu treaptă".
"Sigur că nu m-am aşteptat să am un contracandidat şi cu atât mai puţin un contracandidat care, practic, a fost partenerul meu şi omul care a crescut în patru ani ca Făt Frumos, fiind vicepreşedinte, lider de grup la Senat, ministru de Finanţe şi premier. Asta e. Nu întotdeauna noi ne alegem situaţia", a adăugat el.
Orban a admis că există o competiţie "pe care poate mi-aş fi dorit-o altfel, nu cu atâta tensiune".