Numărul beneficiarilor de ajutor social a fost mai mic în iulie faţă de luna precedentă cu aproape 3.470 mai puține persoane

Autor: Bogdan Antonescu
Publicat: 29-08-2021 11:00

Numărul beneficiarilor de ajutor social a fost, în iulie 2021, de 159.045 persoane, în scădere cu 3.467 persoane faţă de luna precedentă, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), conform agerpres.

Cei mai mulţi beneficiari au fost înregistraţi în judeţele Dolj (10.046), Bacău (8.914) şi Buzău (7.916), iar cei mai puţini în Bucureşti (227) şi în judeţele Ilfov (920) şi Timiş (1.306).

Suma medie plătită în iulie de statul român beneficiarilor de ajutor social (venit minim garantat) a fost de 258,40 lei, iar suma totală plătită s-a ridicat la 41,096 milioane de lei.

La finalul lui iulie erau suspendaţi de la plată 14.544 de beneficiari, cei mai mulţi din Botoşani (990), Dolj (835) şi Teleorman (777).

Cea mai mare valoare a sumei medii plătite (drepturi curente) a fost înregistrată în judeţele Sălaj (330,10 lei), Mureş (307,30) şi Braşov (307,28 lei).