Oficial BCE: Trebuie să ţinem cont de îmbunătăţirea condiţiilor financiare în deciziile de politică monetară

Autor: Mihai Cistelican
Publicat: 30-08-2021 12:20

Banca Centrală Europeană ar trebui să ţină cont de recenta îmbunătăţire a condiţiilor financiare când va discuta viitorul programului de achiziţionare în regim de urgenţă în caz de pandemie (pandemic emergency purchase programme - PEPP), a declarat luni Francois Villeroy de Galhau, membru în Consiliul guvernatorilor BCE, transmite Reuters, arată Agerpres.

Villeroy, care este şi guvernatorul Băncii Centrale a Franţei, a apreciat că nu există nicio urgenţă în luarea unei decizii privind viitorul PEPP la reuniunea de politică monetară a BCE din septembrie deoarece, spre deosebire de Rezerva Federală a SUA, instituţia de la Frankfurt îşi poate ajusta achiziţiile lunare în funcţie de condiţiile financiare.

Consiliul guvernatorilor BCE a decis în iunie că va continua programul de achiziţionare în regim de urgenţă în caz de pandemie până în martie 2022 sau până se va încheia pandemia.

Vorbind la postul de radio BAM, Villeroy a dat asigurări că în zona euro condiţiile financiare s-au îmbunătăţit de la ultima reuniune a BCE din iunie.

"Discuţiile noastre ar trebui să ţină cont de această îmbunătăţire a condiţiilor financiare", a apreciat oficialul BCE.

Şi preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a anunţat recent că economia zonei euro începe să-şi revină de pe urma pandemiei de coronavirus (COVID-19), dar a avertizat că redresarea rămâne fragilă.

Oficialii BCE au început să dezbată când se va renunţa la programul de achiziţionare în regim de urgenţă în caz de pandemie (pandemic emergency purchase programme - PEPP), cu o valoare totală de 1.850 de miliarde de euro.

Lagarde a indicat că nu este pregătită de retragerea măsurilor de stimulare.

"Am fost de acord să menţinem PEPP cel puţin până în martie 2022 şi în orice caz până când vom evalua dacă s-a încheiat criza provocată de pandemie. Deşi redresarea a început să prindă avânt, rămâne fragilă", a declarat şeful BCE.

Declaraţiile şefului Băncii Centrale Europene sunt menite probabil să oprească speculaţiile de pe piaţă potrivit cărora oficialii BCE vor decide încetinirea ritmului achiziţiilor din PEPP la următoarea reuniunea de politică monetară.

De asemenea, Consiliul guvernatorilor BCE a decis în iunie că rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 0,00%, 0,25% şi, respectiv, minus 0,50%. Dobânda de politica monetară este la cel mai scăzut nivel din istorie.