Iulian Bulai îl ironizează pe Cîțu de Ziua Limbii Române, după ce premierul a scris pe Facebook definiția liberalismului

Autor: Alice Draghici
Publicat: 31-08-2021 16:51

Cel mai important cuvânt din limba română este „autostradă”, este replica ironică a lui Iulian Bulai la postarea premierului Florin Cîțu, care de Ziua Limbii Române a postat pe Facebook definiția liberalismului, notează Mediafax.

„Cel mai important cuvânt din limba română: AUTOSTRÁDĂ, autostrăzi, s. f. Șosea modernă de mare capacitate, ale cărei sensuri de circulație, despărțite printr-un gard sau o fâșie îngustă de teren, au mai multe benzi, permițând viteze mari de rulare. [Pr.: a-u-] – Din fr. autostrade, it. autostrada. La mulți ani tuturor vorbitorilor de limbă română! Guvernăm bine și facem autostrăzi”, scrie pe Facebook deputatul USR PLUS Iulian Bulai.

Reacția parlamentarului USR PLUS vine după ce premierul Florin Cîțu a postat pe aceeași rețea de socializare definiția liberalismului.

„LIBERALÍSM s. n. 1. Doctrină politică și economică bazată pe ideea dreptului individului la egalitate, proprietate, libertate de expresie și acțiune, care proclamă principiul neintervenției statului în economie, existența economiei de piață etc.
Sursa: dexonline.ro. La mulți ani celor care vorbesc limba română”, a postat Cîțu.