Elemente de muniţie din al Doilea Război Mondial, descoperite în albia unui pârău din Harghita

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 03-09-2021 17:51

Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita a fost alertată vineri după amiază, după ce două elemente de muniţie provenind din al Doilea Război Mondial au fost descoperite într-un pârâu din comuna Frumoasa, potrivit agerpres.ro.

"Misiune pirotehnică în localitatea Frumoasa, în urma descoperirii a două elemente de muniţie, de un detectorist autorizat, în albia unui pârâu. Echipa pirotehnică, care s-a deplasat la faţa locului, a identificat elementele ca fiind două proiectile explozive calibru 76 mm, provenind, cel mai probabil, din cel De-al Doilea Război Mondial", se arată în informarea ISU Harghita.

Elementele de muniţie au fost ridicate, transportate şi depozitate în siguranţă şi vor fi distruse ulterior.