Federaţia maghiară de fotbal promite că autorii incidentelor de la meciul cu Anglia vor fi aspru pedepsiţi

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 03-09-2021 19:01

Federaţia maghiară de fotbal (MLSZ) a luat apărarea "marii majorităţi" a suporterilor săi şi a promis că "autorii incidentelor" vor fi "aspru pedepsiţi", într-un comunicat publicat vineri, a doua zi după meciul cu Anglia de la Budapesta, marcat de tulburări şi manifestări rasiste, transmite AFP.

"Marea majoritate a celor 60.000 de suporteri prezenţi pe Puskas Arena au susţinut cu fair-play echipa Ungariei, chiar atunci când aceasta a fost condusă. În numele lor, autorii incidentelor trebuie identificaţi şi pedepsiţi cu asprime", a afirmat MLSZ într-un comunicat.

Suporterii care au aruncat cu fumigene şi pahare pe teren riscă doi ani de interdicţie pe stadioane şi o amendă, a indicat federaţia, fără să menţioneze însă strigătele de maimuţă vizându-i pe jucătorii englezi Raheem Sterling şi Jude Bellingham, la care s-a referit presa britanică.

Aceste incidente au stârnit emoţie în Anglia, făcându-l să reacţioneze şi pe premierul Boris Johnson, care a cerut FIFA "să garanteze că un astfel de comportament va fi eradicat pentru totdeauna", relatează Agerpres.ro.

Ministrul maghiar de Externe, Peter Szijjarto, a răspuns, acuzându-i pe englezi de "ipocrizie".

"Toată lumea a putut vedea, la finala EURO 2020 (la Londra - n. r.), cum s-au comportat suporterii englezi cu italienii", a declarat ministrul.

"Nici măcar nu se putea auzi imnul Italiei din cauza fluierăturilor suporterilor englezi, ca să nu mai vorbim de

insultele de după meci. Aşa că ipocrizia nu îşi are locul, nici în sport şi nici în politică", a continuat el.

Italia a devenit campioană europeană după ce a învins Anglia la lovituri de departajare.