VIDEO Barna și Cioloș își asumă să rămână în Opoziție dacă moțiunea de cenzură nu trece

Autor: Alice Draghici
Publicat: 03-09-2021 20:40
Actualizat: 03-09-2021 20:46

Liderii coaliției din partea USR PLUS au anunțat că au depus moțiunea de cenzură împotriva guvernului condus de Florin Cîțu, din care, de altfel, fac și ei parte. Moțiunea de cenzură are 122 de semnături și aparține USR PLUS și AUR.

„Am spus că vrem să continuăm politic, guvenamental în această formulă în care suntem și ca să ne putem atinge obiectivul am depus această moțiune într-o procedură parlamentară, nu facem negocieri pe sub masă”, a declarat Dacian Cioloș.

„Cele 80 de semnături sunt acolo, Parlamentul va decide și până la urmă despre asta e vorba. În momentul în care guvernul nu mai are susținere se prezintă în fața Parlamentului, dacă are voturile necesare și moțiunea nu trece acest Cabinet merge mai departe, dacă nu ne reașezăm la masă, sperăm ca cei de la PNL să aibă competența și maturitatea umană să conducă o astfel de coaliție și mergem mai departe”, a declarat și Dan Barna.

În măsura în care moțiunea de cenzură nu trece, USR PLUS își asumă că va rămâne în Opoziție.

„Ne asumăm consecințele actului pe care îl susținem”, a explicat Cioloș.

„Am acordat mai multe șanse premierului Cîțu, a eșuat de fiecare dată în a-și respecta cuvântul la care s-a angajat, din această cauză am ajuns în situația în care ne aflăm azi să fim nevoiți să depunem această moțiune de cenzură”, a mai spus Barna.

.