Moment istoric pentru omenire: a fost prelevată prima mostră de pe Marte

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 06-09-2021 06:37
Actualizat: 06-09-2021 07:39

Agenţia spaţială americană a confirmat că roverul Perseverance a recuperat prima mostră de pe Marte, scrie BBC.

Au existat câteva zile tensionate după ce robotul a forat într-o placă groasă denumită „Rochette” pentru că eşantionul forat ar fi fost pierdut.

Dar noi imagini cu burghiul arată că mostra este în siguranţă în interiorul echipamentului de forat.

Este un moment istoric. Aceasta este prima secţiune de sol recoltată pe o altă planetă şi care va fi trasnportată pe Pământ.

Roverul are misiunea de a aduna 40 astfel de probe probabil pe parcursul misiunii care să fie aduse acasă de o misiune coordonată de SUA şi Europa.

Craterul Jezero, cu o lăţime de 45 de kilometri, aflat la 20 de grade nord faţă de ecuatorul planetei, pare că ar fi fundul unui lac de acum miliarde de ani. Din această cauză, oamenii de ştiinţă cred că sedimentele din Jezero ar putea deţine vechi urme de viaţă.

Perseverance a ajuns pe Planeta Roşie în luna februarie.