Moțiunea de cenzură, blocată! George Simion acuză: 'Mai mare trădare ca asta nu există'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 06-09-2021 13:31
Actualizat: 06-09-2021 13:47

George Simion, lider AUR, acuză „trădare” după votul din Biroul permanent. Conducerea Parlamentului a decis cu votul de 9-7 ca semnăturile de pe moțiunea de cenzură să fie verificate. Moțiunea de cenzură USR PLUS AUR se amână cu două săptămâni, timp în care Comisia de Statut va face verificări.

„Mai mare trădare ca asta nu există. O moțiune de cenzură pe care nu suntem lăsați să o înaintăm. PSD va depune o nouă moțiune doar ca să se joace de-a moțiunile. Moțiunea de cenzură este suspendată până ajunge Florin Cîțu președintele PNL. Moțiunea este în acest moment pe masă”, spune co-președintele AUR George Simion.

George Simion a mai spus că ședința BPR va fi reluată, fiindcă deputații și senatorii PSD și PNL au părăsit lucrările, iar propunerea lui Daniel Fenechiu (PNL) nu a primit numărul necesar de voturi.

Președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a susținut în ședința BPR că doar semnatarii moțiunii de cenzură ar fi putut contesta propriile semnături.

Parlamentarii PSD, apoi cei ai PNL, s-au retras din ședința BPR.

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a cerut Birourilor Permanente Reunite ale Parlamentului acordarea unui termen de două săptămâni pentru verificarea semnăturilor de pe moțiunea de cenzură depusă de senatori și deputati USR si AUR.