BREAKING Miniștrii demisionari USR PLUS au ajuns la Guvern

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 07-09-2021 09:06
Actualizat: 07-09-2021 09:30

Miniștrii demisionari din USR PLUS au ajuns, marți dimineața, la Guvern, pentru a înregistra documentele de încetare a mandatelor. Primul care a ajuns a fost vicepremierul Dan Barna.

După ce demisiile vor fi înregistrate, premierul Florin Cîțu va trebui să numească miniștri interimari care să preia portofoliile rămase libere.

Miniștrii USR PLUS au anunțat luni seara că își depun mandatele, după o ședință internă în care au stabilit că nu mai pot rămâne în Guvernul condus de liberalul Florin Cîțu.

USR PLUS se afla în Guvern cu șase mandate: Dan Barna – vicepremier, Claudiu Iulius Gavril Năsui - ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Cătălin Drulă - ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ioana Mihăilă – ministrul Sănătății, Cristian Ghinea - ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene și Ciprian Sergiu Teleman - ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării. Ministrul Justiției, Stelian Ion a fost remaniat înainte de anunțul demisiilor.