Scriitorul francez Philippe Claudel a fost numit secretar general al Academiei Goncourt

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 09-09-2021 13:47

Scriitorul francez Philippe Claudel a fost numit secretar general al Academiei Goncourt, în timp ce soţia sa, scriitoarea Camille Laurens, a fost numită trezorier, a anunţat joi prestigioasa instituţie care decernează cele mai importante premii literare ale lumii francofone, relatează AFP.

Această dublă numire este rezultatul alegerii, în ianuarie 2020, la preşedinţia Academiei a lui Didier Decoin, care l-a înlocuit pe Bernard Pivot.

Philippe Claudel a preluat la acea dată "funcţia de secretar general interimar, dar şi pe cea de trezorier pe care o deţinea din 2012", reaminteşte instituţia într-un comunicat. În prezent, cea care va conduce Trezoreria Academiei este soţia sa, scriitoarea Camille Laurens.

Philippe Claudel, în vârstă de 59 de ani şi totodată cineast, este autorul unor romane ca "Les Âmes grises" (Suflete cenuşii), laureat cu premiul Renaudot în 2003, şi "Le Rapport de Brodeck", care a obţinut Premiul Goncourt al Liceenilor în 2007.

Scriitoarea Camille Laurens, 63 de ani, a devenit membră a Academiei în 2020. Câştigătoare a Premiului Femina, din al cărui juriu a făcut parte din 2007 până în 2020, pentru romanul "Dans ces bras-la", ea a semnat cronici şi articole de opinie în diferite publicaţii franceze.

"Fille" (2020) este cel mai recent roman al său, care s-a bucurat de un amplu succes, atât în rândul publicului, cât şi al criticilor de specialitate, informează Agerpres.