Gorghiu atacă dur USR PLUS - AUR: A avut loc o șarjă a extremiștilor în Parlament. USR-AUR a născut monștri

Autor: Alice Draghici
Publicat: 10-09-2021 10:36
Actualizat: 10-09-2021 11:35

Senatoarea PNL susține că această moțiune de cenzură nu mai este despre guvernarea Cîțu, nu mai are legătură cu premierul PNL.

„Ieri a avut loc o șarjă a extremiștilor în parlament, cu AUR garantat de USRPLUS. Am avut încă o dovadă a ceea ce înseamnă un partid extremist, iar USRPLUS nu are voie să dea în continuare un cec în alb extremismului, urii și xenofobiei. Alianța USR-AUR a născut monștri”,  a scris Alina Gorghiu pe Facebook.

Ea a anunțat că va solicita o discuție în BPR despre această problemă

„Voi cere ca toate partidele democratice să se delimiteze oficial de AUR, împotriva extremismului, trebuie să arătăm că suntem Parlamentul unei țări europene. Voi cere oficial tuturor partidelor politice să se abțină în a glorifica violența și ura”, a precizat Gorghiu.