Mijloacele aeriene şi-au reluat activitatea pentru a stinge incendiul de pădure care a ars 7.400 de hectare din Spania

Autor: Anca-Adriana Huza
Publicat: 13-09-2021 18:01

Mijloacele aeriene şi-au reluat activitatea pentru a stinge incendiul de pădure din munţii Sierra Bermeja (Malaga) -sudul Spaniei - de la primele ore ale dimineţii de luni, după o noapte intensă pe toate fronturile în care efectivele au operat în condiţii mai bune în perimetrul în care au fost mistuite 7.400 de hectare, relatează EFE.

Până în prezent au fost evacuate 1.616 de persoane ce formează întreaga populaţie din a şase localităţi din Malaga.

Eforturile pompierilor implicate în lupta cu acest incendiu complex este de a stăvili flancul estic al focarului şi avansul său spre localitatea Casares şi zona Monte Duque, potrivit unui comunicat al Planului împotriva Incendiilor Forestiere din Andaluzia (Infoca).

Traficul este întrerupt pe opt axe rutiere şi nu a mai rămas nicio persoană care duminică seară să nu fie evacuată, potrivit Agerpres.ro.

Persoanele evacuate au fost găzduite în centre de adăpost puse la dispoziţie de autorităţi, sau în stabilimente hoteliere care s-au oferit să le cazeze, au asigurat surse ale guvernului regional din Andaluzia.

Localităţile complet evacuate în cursul zilei de duminică sunt Genalguacil, Faraján, Alpandeire, Júzcar, Pujerra şi Jubrique, situate în Serranía de Ronda.

Incendiul, care afectează Sierra Bermeja de miercuri 8 septembrie, îşi continuă avansul imparabil cu preţul unei vieţi omeneşti. Un pompier în vârstă de 44 de ani a murit joi în timp ce lupta alături de colegii săi pentru a stinge focarul izbucnit la sud de Malaga.

Potrivit pompierilor, combaterea incendiului este îngreunată de pantele abrupte şi de vânturile puternice, cu viteze de până la 60 de kilometri pe oră.

Autorităţile locale consideră că ar putea fi vorba despre un act criminal, având în vedere că flăcările s-au aprins în mai multe zone în acelaşi timp.