Pompierii militari din Bihor au intervenit zilnic la 42 de situaţii de urgenţă, în primele opt luni ale anului

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 13-09-2021 18:49

Pompierii militari bihoreni au intervenit, în primele opt luni ale anului, în medie la 42 de situaţii de urgenţă, pentru salvarea şi protejarea vieţilor oamenilor, a bunurilor acestora, a patrimoniului public şi privat, anunță Agerpres.

Potrivit unui comunicat al ISU Bihor, pompierii militari din cadrul unităţii şi subunităţilor din judeţ şi membrii serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă au desfăşurat până acum 10.089 de misiuni, din care 2.275 de intervenţii pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă, 5.834 intervenţii ale echipajelor SMURD, respectiv peste 1.900 recunoaşteri în teren şi exerciţii.

Cu ocazia Zilei Pompierilor, sărbătorită pe 13 septembrie, cei 173 de ani de la memorabila Bătălie din Dealul Spirii au fost marcaţi în cadrul inspectoratului prin mai multe evenimente speciale la care au luat parte şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi judeţene.

"Vă mulţumesc, în numele orădenilor, pentru toată activitatea pe care o depuneţi pentru ca noi toţi să fim în siguranţă. Sunt sigur că de la prevenţie şi control până la accidente, incendii, situaţia pandemică, competiţii sportive, inundaţii, uniforma Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă inspiră încredere şi conferă siguranţă. Sunteţi cei care lăsaţi siguranţa şi sănătatea personală şi o puneţi mai presus de cea a semenilor. Dorim ca în cel mai scurt timp să finalizăm studiul de fezabilitate pentru dispeceratul unic integrat şi să demarăm procedura pentru construirea lui. Cu siguranţă va aduce un plus de operativitate tuturor armelor din Oradea şi judeţ", a afirmat primarul municipiului Oradea, Florin Birta, la întâlnirea festivă ocazionată de Ziua Pompierilor.